Viaţa se complace în războaie,
Am ajuns orice să inventăm,
Dar uităm să mai dansăm prin ploaie,
Suntem prea comozi, în case stăm.
Lipse de idei ne dau târcoale
Doar părerea-i mare argument,
Iar conglomerări deja banale
Pun pe adevăr un alt accent.
Multe par fireşti şi absolute,
Se găsesc destui clevetitori
Care spun şi vrute, şi nevrute,
Inventând extreme sărbători.
Limite dispar prin limitare,
Evidentu-i tot mai estompat,
Libertatea-i fără descăpare,
Liberul arbitru-i arestat.
E acută lipsa de repere,
Norii de furtună sunt decor,
Şi-ntre oameni e o grea tăcere,
Strigătul, de ură-i vestitor.
Limitele cad uitând de ele,
De normalul lor, concret, firesc,
În conjuncţii de accente grele
Cu pretenţii de motiv lumesc.
Nimeni nu mai ştie ce înseamnă
Pacea definită prin război,
Nici iertarea care ne condamnă
Să uităm, definitiv, de noi.
Şi război e chiar între războaie,
Chiar şi morţii mor de multe ori,
Visele ajung, uşor, gunoaie
Puse-n seama unor mari erori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu