Ani au trecut dar tu la fel îmi eşti,
Femeia definită de poveşti
Şi-ntruchipată-n miezul unui vis,
Un fruct ascuns, cu totul interzis.
Privindu-te, mereu te regăsesc,
În visele eternului firesc,
Ca-n noaptea-n care tot ce s-a-ntâmplat
Era un vis lumeşte întrupat.
Privirea e aceaşi şi acum,
Plină de sensul unui unic drum,
Ce ideal ţi-a fost şi-ţi este-nsemn
Al dăruirii ca simbol şi-ndemn.
Acum nimic nu este cum a fost,
Au toate laitmotivul unui rost,
Iau forme pe al vieţii calapod,
În aşteptarea clipelor de rod.
Te tot privesc, mă las a fi tăcut,
Văd viitorul fostului trecut,
Şi-l văd la fel... unii-l numesc rebel,
Eu îl numesc firesc al unui ţel.
Altfel te văd în noul viitor,
De adevăruri plin, şi-nnoitor,
Păstrându-mă-ntr-al nopţii rol real
Ca rost de adevăr esenţial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu