Tot ce-am crezut, şi am clădit, şi-am fost,
Sunt astăzi doar iluzii fără rost,
Zidit-am pe nisipuri mişcătoare
Ce stau la pândă lacome, murdare...
Vezi bine un apus de răsărit,
Şi vezi un început de asfinţit,
Înaltul nu-l mai vezi, nu vezi nici valea,
E ceaţă deasă, rătăcită-i calea.
Mi-e greu acum să ştiu ce este drept,
Nici nu mai ştiu la ce să mă aştept,
Dar nu mai pot să-mi las pierdute clipe
Dedându-mă la veşnice risipe.
Cât pot să duc parcă mi-e greu să ştiu,
Las totul unui veşnic mai târziu,
Pe care drum să-mi port restul de viaţă
Aş vrea să văd, dar văd în juru-mi ceaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu