Vorbind cu tine îmi aduc aminte
Fapte ce sunt fixate în trecut,
Dar şi aşa pun ordine-n cuvinte
Prezentului fiind însemn de scut.
Am fost, furând un strop de libertate,
Făptaşii marii fulgerări de gând,
Ca să-nvăţăm că vom putea răzbate
Prin vremuri ce veni-vor în curând.
Fără să ştim aveam aceeaşi cale,
Eu mai devreme, tu într-un târziu,
Eradicând abtractele banale
Ce ne-au tot pus trăiri într-un sicriu.
Trecuturi dure cu decoruri fade
Încă le-avem tristeţii ca motiv,
Şi oameni cu faţete şi faţade
Ne dau idei de pas imperativ.
Ne e, ca o măsură, depărtarea,
Cu rolu-i neştiut de întrebări,
Punând, în umbre, dorul şi chemarea
Efervescenţei noii-mpreunări.
Suntem mereu răspuns şi întrebare
Dorinţei de-a ne şti cu mult mai mult,
Speranţelor de-a trece de hotare
Şi de-a-nceta al zbaterii tumult.
Vorbind cu tine uit când timpul trece,
Mă simt adolescent, grăbit, rebel,
Simt viscolul uitând de vântul rece,
Dornic de-a fi schimbărilor model.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu