luni, 11 aprilie 2022

Predispusa vestire

În noaptea-aceasta am să vin la tine!
Aşa va fi, într-un curând, să-ţi spun,
Ca timpului să-i dăm, cum se cuvine,
Idei de-a nu se trece prea nebun.

Timp n-o să ai de nici o pregătire,
Ca nu cumva să mă găsesc dator
S-accept o măsluită-mpotrivire
Al unui gând de rost risipitor.

Uzând de-a clipei clară simplitate,
Prejudecăţi sub haine vor pieri,
Când trupu-ţi doritor de libertate
Să mi se lase gol îşi va dori.

Dorinţe ce-ţi vor fi fără motive
Vor pune pe-ntâmplări un dur accent,
Prin şoaptele directe, impulsive
Eternizând extremul concludent.

Competitutini clare, necesare
Vor fi motiv de zbateri în simţiri,
Ca jocul, printr-o unică mişcare,
Să-şi aibă rol de vis şi regăsiri.

În tine vei voi să simt ce-i viaţa,
Şi timpului să nu-i mai fim supuşi,
Să nu mai vrem să vină dimineaţa,
Spre nemurire, iarăşi, predispuşi.

Veni-voi cu însemn de tălmăcire
A gândului ivit din întrebări,
Spre a primi fireasca-ţi dăruire
Atras de nerostitele-ţi chemări.

Niciun comentariu: