Eram grăbit... Spuneai să mai aştept,
Dar n-aveam grabei mele bariere,
Păreai a fi lipsită de putere
Găsind împotrivirea-n rol inept.
Nu îmi lăsasei chiar nimic ascuns,
Şi te vedeam aproape toată goală,
N-aveam dorinţei nici o îndoială,
Sânii-ţi erau un clar, firesc răspuns.
Eu te priveam, simţeam extrem de clar,
De ce păreai a fi nehotărâtă,
Şi îmi şopteai că viaţa-i prea urâtă
Pierdută într-o trecere-n zadar.
Ideea o trăiam prin înţeles
Şi-nţelegeam că nimeni nu ne vede,
Că nimeni, niciodată, nu va crede,
Ceva ce n-ar avea subînţeles.
Mi-erai motiv şi îţi eram motiv
De-a nu avea, în gânduri, bariere,
De-a trece înspre fapte în tăcere,
Dându-le sens şi scop imperativ.
Profund tăcut eram, dar n-aşteptam
Un minim gest ca semn de aprobare,
Simţeam că eşti şi tu fără răbdare,
Ştiam că nerăbdarea-mi ţi-e balsam.
Că n-aveam timp, de întrebări, ştiai,
Simţeai, accentuat, un foc fiebinte,
Ce-ţi ascundea vorbirea de cuvinte
Ca dar să-mi fii când dar ai să mă ai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu