Constat, uimit, că viața se tot schimbă,
Că omul e în sine schimbător,
Iar vorba fără graniță se plimbă
Schimbată prin voința tuturor.
Vin cereri de-nțelegere firească
A ceea ce nicicând n-a fost firesc,
Și nici nu stă în firea omenească
Trăirea într-un fel neomenesc.
Și se tot vor idei mereu uitate,
Puse în seama unor sensuri vechi,
Ce-n mod firesc se vor altfel, schimbate,
Având complementare legi perechi.
Îmi este greu, îmi e cu neputință
A fi credul, slugarnic și docil,
Să mă dedau, grăbit, cu bună știință
Preceptului de patos versatil.
Cuvântul spus devine, prin uitare,
Pumnal întâi, apoi un bumerang
Nepăsător la zvonul de schimbare,
La decăderi ori la urcări în rang.
Nimic nu-i nou, dar sunt schimbate toate,
Sunt răsucite, date peste cap,
Mai peste tot se pune bețe-n roate,
Iar cinstea e deja un handicap.
Zâmbesc amar, privesc spre mai departe,
Și văd un orizont întunecat,
Absurdul joacă simplu, pe o carte,
Că și schimbarea are rost schimbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu