Venită din trăirea altor vieți,
Prin circumstanța, astăzi, agravantă
A deslușirii primelor peceți.
Firescul vieții ți-a găsit un nume
Sfidând, cu îndrăzneală, reci priviri,
Ca să arate că această lume
Pierdută-i de fireștile meniri.
Și duci cu tine fapta ca povară
Pusă însemn de-al lumii josnic gând,
Ce crede că privirea-i este clară
Când cel privit este văzut plângând.
În tine porți idei ce vin prin mine
Din Cerul ce e greu de cunoscut
De cei ce te vânează și pe tine
Văzându-te ca pe un trup plăcut.
Mi-apari ca-n vis, în gândul ce mă poartă
Dintr-un de mult trecut spre viitor,
Găsindu-te, reper, pe prag de soartă
Și-n fapt, motiv mereu ispititor.
Nu vreau mai mult, știind că nu se poate
Să fie pașii, fără rost, grăbiți,
Lovind în pietre ce, prin greutate,
Ni i-ar dori, de urma lor, striviți.
N-avem nicicum reală-mpotrivire,
Sunt faptele dovezi de neclintit...
Numite sunt, de unii, drept iubire,
Dar pentru noi au sens obișnuit.
Și te visez, și-mi ești, și-n vis, amantă,
Dar nu ca-n înțelesul tuturor,
Al celor cu gândirea delirantă
Ce văd femeia piesă de decor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu