Învăț, din nou, să descifrez secrete,
Să nu mă las sedus de vorbe mari
Când, pe ascuns, voind să mă îmbete,
Găsesc, printre principii, adversari.
Încep să uit ce-nseamnă îndoiala
Când tot mai mulți la îndoială pun,
Cerându-mi, prin minciună, socoteală,
Ceea ce văd și am curaj să spun.
Adun în grabă fire de poveste
Ca să găsesc normalul început
Ce-mi dă motiv să dau, ușor, de veste
Un viitor ce fuge de trecut.
Și caut în multiple amănunte
Ideile ce văd că se ascund
În faptele crezute prea mărunte,
Dar înrobite-ntr-un absurd profund.
Compar deja firești antecedente
Cu ce e azi numitul timp prezent
Să pot lăsa în voia lor accente
În sine intrigate că-s absent.
Nu caut nici simboluri, nici însemne,
Nici deslușiri din cărți cu iz ocult,
Las vorba, fără temeri, să se-ndemne
A spune ce-i de spus, oricât de mult.
Vorbind accept că totu-i la vedere,
Că orbi sunt cei ce orbi se vor a fi,
Și mult dorita liniște-n tăcere
E cea mai simplă cale de-a orbi.
Când deslușesc și descifrez secrete
Mi-aduc aminte multe vechi trăiri,
Din care vin, complete și concrete,
Realități ca simple amintiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu