Continuării prin dorinţele faptei,
Ancăi
Lasă-ţi piciorul după gât s-anine,
Și lasă-mă direct să îți vorbesc,
Poți să mă tragi cu glezna-ncet spre tine
Să ard, să mă aprind, să mă pornesc...
Tot caut să-ți păstrez întreg misterul
Să îl descriu, din când în când, prin vers,
Asemănându-l mai mereu cu cerul
Ce străjuiește-ntregul univers.
Închide-mă-ntre gleznele-amândouă
Să nu am cum departe să mă duc,
Privindu-ți ochii, boabe mari de rouă,
Spre adevăr pornirea să-mi aduc.
Tot resimțind a nopților căldură
De câte ori se-ntâmplă să m-atingi,
Îți desenez a coapselor curbură
Și-mi spun că mi se pare că te-ncingi...
Când fantezii se nasc, în crisalide
Apar idei cu iz alternativ
Prin care drumul drept mi se deschide
Spre tot mai mult, mereu, definitiv...
Iar sânii-ți ce ai vrea să se ascundă
Plătesc tributul lor, nerăbdători
Făcându-mi gândul gata să pătrundă
În profunzime, căutând comori.
În templul tău pătrund și simt piciorul
Ca normativ de ritm sincronizat,
Și-n mângâierea lui resimt fiorul
Clipei dintâi, ce-n vis s-a transformat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu