Plouă mereu și iar mă simt, ciudat,
Că nici o clipă nu mi se cuvine
În vremea ce, fără s-aștepte, vine...
Din tot ce pare-a fi neîntâmplat...
Privirile mereu îmi fug în gol,
Și tot aștept o primăvară nudă
Cu roua ei și iarba-i nouă, crudă,
Ce fi-va, vieții, leagăn și simbol.
Și orologiul parcă merge șchiop
Iar minutarul, îmbrăcat în zeghe,
Stă nopții, fără temere, de veghe,
Cu gândul la al stelelor potop.
Piciorul prins în spini de trandafiri
Aleargă înspre boabele de rouă,
Mult doritor de zori de viață nouă
Și regăsirea unei mari iubiri.
Eu încă port speranţe-n buzunar,
Fără să număr trecerea de vreme,
Chiar dacă emblematice dileme
Se vor doar zbateri mari și în zadar.
Până spre zori, sunt sigur, va fi frig
Chiar vântul, în pornire, fi-va rece,
Însă apoi grăbit va fi să plece,
Găsindu-și fuga un real câștig.
Acum, prin ploaie, umbrele se trec
Păstrându-și o amprentă anonimă
Ce pașii, în grăbire, o imprimă
Spre evitarea unui nou eșec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu