duminică, 9 septembrie 2018

Setea dimineții

Umple-mi paharul... pune elixir
Din zvâcnetul trăirilor cu mine,
Îți este ție bine, și îmi este bine...
Nu te mai miri, nici eu nu mă mai mir...

Idei tot am... și îți tot dau idei
Din lumea-n care viața-i trecătoare
Și-n care, ce se naște, grabnic moare,
Dând clipelor un fals, absurd, temei.

În miez de noapte cerul să-ți cobor
Să vezi mai mult și să nu-ți fie teamă
Când rostul nopții visele îți cheamă
În fantezii cu sens hotărâtor.

Pământul ars de al urii mare val
Deja e gol și goliciunea-i doare
De-aceea poate-ți cer ca și favoare
Mal să devii căderii-n anormal.

Fie-mi, acum, izvorul ce, tăcut
Uită să stea, se lasă curs în pripă
Când eu făcând, de dragoste, risipă
Mă simt umbrit de propriul meu trecut.

Acum, pe pragul altei tinereți,
Mi-e setea ascuțită ca o lamă,
Nu-ți mai găsi motiv de altă teamă,
De parcă ți-ai avut-o-n multe vieți.

Dă-mi zorii, mângâindu-mi primul gând,
Lăsându-ți trupul orizont de vise,
Cu fantezii de căi firesc deschise,
Ce fapte pot fi, repede, oricând.

Niciun comentariu: