Ar trebui să n-am motiv să cred
Că te cunosc, și știu, atât de bine,
Însă idei îmi vin și se succed,
Și sunt idei cu tine și cu mine.
Te știu în viața ta de zi cu zi,
Când nu te lași de clipă-nfierbântată,
Însă, cu mult mai bine cum vei fi,
Când fi-vei, de trecuturi, separată.
Denominez al timpului hotar,
Și deconspir că îi suntem repere,
În clarul început de calendar
Pe care viața noastră ni-l tot cere.
Pe trupul tău, cu ochii, mă tot joc,
Așa cum știu că jocul vieții-ți place,
Și mai tot timpu-ncep de la mijloc,
Dorinței dându-i drept să te dezbrace.
Și din priviri, fac punte către sâni
Știindu-i împietriți de așteptare,
Dar tot te joci și ții să mai amâni
Pornirea mea lipsită de răbdare.
Te recunosc voind a-mi spune tot
Lăsându-mi hotărârea să ghicească
Cât este glumă și cât e complot,
Sau fantezie, vrând să se-mplinească.
Și-atunci mă-ntreb de s-ar putea să spun
Că-mi ești și că-mi vei fi necunoscută,
Când te descriu, trăind un dor nebun
De-o viață-n doi parcă de mult trecută?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu