Trăim într-un decor absurd, damnat
Prin chiar esența-i mult prea efemeră,
Ce scoate viața, zilnic, la mezat
Cu preț într-o iubire austeră.
Nimic din ce e simplu n-a rămas,
Abstractă ne-a ajuns, mai nou, și moartea
Stăm, cu idei divine, la taifas,
Spunând că vom rescrie, vieții, cartea.
Frumosul are normă și tipar,
Iar de-i sublim e răstignit pe roată,
Chiar sfinții, scoși pe stradă-s, din altar,
Și sunt vânduți bucată cu bucată.
Răstălmăcim cuvântul creator
Dându-l exemplu-n formă desuetă,
Numind trecutul prea neroditor
Într-un prezent cu tentă de ruletă.
Pe zi ce trece-i tot mai evident
Dăm vieții numai propria măsură,
Îl defăimăm pe cel ce, inocent,
Nu e-ndemnat de lașități și ură.
Trăim, cu zicem noi, subsidiar,
Nici chiar cu noi nu vrem o împăcare,
Și tot dorim, găsind motiv bizar,
Celor mai mulți, grăbită suprimare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu