(Accente distinctive)
Patimi vulgare pier, se pierd de tot,
Dispar în lumi ce nu vor să se vadă,
Lăsându-mă să-nvăț, din nou, că pot
Să nu-mi las viața neputinței pradă.
Perenități din minus absolut
Converg succint spre limite finale,
Reconvertind retorici din trecut
Ce s-au părut, de multe ori, banale.
În replici stau vederi ce nu se văd,
Dar și concluzii clare, evidente,
Vremuri ce vin și pași ce se-ntrevăd
Prin faptele ce pun, concret, accente.
Alte idei își pun, încă, un preț,
Denominând pășiri imperative,
Evaluând, absurd și hrăpăreț,
Normalități cu rosturi distinctive.
Puține sunt cele ce-și au un loc
Între idei ce nu se tem de moarte,
Și, care, chiar de-ar fi să ardă-n foc
Nu-și lasă locul altora, deșarte.
Restu-i un lest, imens, dar efemer,
Având lumină doar cât e scânteie,
Și lasă-n urmă praful grosier
Ce existența-n mlaștini și-o încheie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu