De multe ori, văzând că-i miez de noapte,
Caut, privind, lumini venind din cer,
Dorind acerb să fie ora șapte,
Treziri altfel să pot să îți ofer.
Te văd de multe gânduri dezvelită,
Așa cum văd piciorul dezvelit
Părându-mi o povară și ispită
Ideea de a fi mai potolit.
Hazardul îl convoc să îmi imprime
Un mod de-a face timpul răbdător
Smțind o enervantă adâncime
În care nedormirea mi-o cobor.
Raza de lună chipu-ți îmi arată
Sedus de-al evidențelor firesc,
Fiind dovadă iar, ca altă dată,
Că nu-i nimic schimbat... Că te iubesc...
Extremitatea nopții naște forme
Ce-ndeamnă spre alt fel de fantezii,
Sfindând principii, sensuri, norme,
În căutarea marii bucurii.
Între contururi somnu-mi nu găsește
Multe motive de a fi prezent,
Lăsând privirea ce ușor găsește
Sânu-ntărit și rostu-i evident.
Colocatar al viselor reale,
Abia ajung, ce va urma știind,
Lăsând în așteptări esențiale
Tentații ce un foc mocnit aprind.
Când clipa dimineții, goală, toată,
Mi te consacră sensului lumesc,
E dovedit din nou, ca altă dată,
Că nu-i nimic schimbat... Că te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu