De câțiva ani e țara-n agonie…
Ce vină are-această Românie
De-o călăresc, netemători, străinii?
Au emigrat, sătui de ei, și câinii?
Ce țară-i asta, de îi stau în frunte
Fricoși ce n-au puteri să se confrunte,
Cei ce aruncă-n noi cu munți de ură
Și spun minciuni lipsite de măsură?
Joacă pe sfori, nu știm cine-i conduce,
Nici pe străini ce vânt ciudat e-aduce,
Dar peste tot, în Țara Românească
Românii-s puși la alții să slujească.
Cozi de topor ne-mpart mereu în cete,
Punându-ne sub semn de etichete,
Mizând pe a prostiei anvergură,
Ce-i mare iubitoare de cenzură.
Pun mână de la mână să se-ajute
Cei ce se dau dovadă de virtute,
Bătând în toba marilor probleme
Ca să avem motive de-a ne teme.
Pe cei ce adevărul vor să spună
La zid îi pun prin zvonuri de minciună
Și le condamnă fapte inventate
De cei ce știu cum și-au făcut de toate.
De adevăr la prea puțini le pasă,
Firească e plecarea de acasă,
Nu mai avem, deloc, identitate,
Ne-am învățat cu pus de bețe-n roate.
Unii declară, orișicui, războaie,
Făcând, disprețuind, doar hărmălaie,
Punând îndemnuri mari, de îndoială
În mintea celor proști, deși cu școală.
Nepăsători la tot ce-nseamnă viață,
Îi tot gonesc pe cei ce mai și-nvață,
Sau pun, fără regrete, biruri multe
Când nu vrea țara vorba să le-asculte.
De câțiva ani e țara-n agonie...
Cât mai rezistă biata Românie
De-o hăituiesc toți proștii și străinii
Că nu mai pot trăi, în ea, nici câinii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu