Mulți căutători de nume,
Vorbitori de limbă nouă
Ce dau vorba pe dindouă.
Printr-un fel de tălmăcire
Denumesc totul iubire,
Dând exemple felurite
Cu accente măsluite.
Omule fără credință
Spui că ai multă știință,
Dar, real, nu știi nimic.
Spui că-i rău sau că e bine
După cum ție-ți convine,
Dar nu vezi cât ești de mic.
Într-a vieții-ngăduire,
Fără de acoperire,
Vorba veche-n altă formă
E făcută a fi normă.
Spusa de nu-i înțeleasă
Neguri mari în urmă-i lasă,
Și vagi urme de-ndreptare
Printre semne de-ntrebare.
Omule ce ai credință,
Ai nevoie și de știință
Ca să poți să știi mai mult.
Între rău și între bine,
Omului nu îi convine
Să se-ncreadă în ocult.
Nou nu e nimic sub soare
Și nimic la întâmplare,
Învățând rosti cuvinte
Omul fără minte minte.
Când se simte a-i fi bine
Bate pe la porți străine,
Dând, oricui ascultă, veste
Despre ce-i el în poveste.
Omule fără onoare,
Nu ești cel dintâi sub soare,
Mulți ți-au fost înaintași.
Nu-i destul să spui cuvinte
Când nu spui ce ai în minte,
Vezi ce-n urmă poți să lași.
Dincolo de aparențe
Stau destule exigențe,
Multe, uneori puține,
Dinspre rău merg înspre bine.
Vorbe multe se dau zise
Ca idei de porți deschise
Omul însă le inchide
Încercând a le deschide.
Omule cu gânduri bune
De-ți găsești înțelepciune
Spune tot ce ai de spus.
Dacă însă n-ai ce zice,
Nu te ști morții complice,
Tu ești jos, Cerul e sus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu