Anagramez, de multe ori, ideea,
Și o mai las să lunece pieziș,
Încurc voit, ceva, și de aceea,
Ies cei fricoși, lătrând, din ascunziș.
În litere las doar cât poate-ncape
Pe mâna unui simplu cititor
Ce propriul argument nu vrea să-și scape
De ceea ce nu-i e folositor.
Eu una spun, ușor se înțelege
Ideea căutată ca-nțeles
De cel ce crede că firesc alege
În clar consens cu propriul interes.
Cuvintele mi le mai las, în joacă,
Să facă legi ce pun la încercări
Pe cei ce cred viața îi provoacă
Și au model de mâine vechiul ieri.
Iar paradoxul, devenit capcană,
De simplul rol nu este prea convins,
Și-așa se face-n timp cuțit în rană
Cu vârful strălucind a fier încins.
Altfel vorbind, e totul la vedere,
Pus între plus și minus infinit,
Ca scară pentru cei ce-n decădere
Se tem de adevărul regăsit.
În logici efemere nu încape
Chiar dacă e și la absurd redus,
Puse-n tipar de cei ce vor să scape
Cu vorbe ce nu au nimic de spus.
Anagramarea însă mă ajută
Ca nu cumva în îndoieli să cad
Și vorba să-mi ajungă doar limbută,
Uitând mereu de-al auzirii vad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu