Cu voia noastră ne-am bătut în cuie
Și ne-am închis cu lacăte deștepte
Să nu mai poată nimeni să îndrepte
Gândirea ce ni se arată șuie.
Ne-am sărăcit cu totul de cuvinte,
Înstrăinați cu-ntreaga noastră viața
Că ne-am pierdut privirile prin ceață
Spre cineva ce ne-ar mai ține minte.
Cu voia noastră, egoiști, prin casă
Ne învârtim, vorbind la telefoane,
Ori ne-ncordăm cu mâna pe butoane
Crezând c-avem idei ce ne apasă.
Murim, se pare, tot mai mulți deodată,
De prea puțini știuți trecem în moarte,
Ne-nghesuim plecării mai departe
Când ploaia vrea în geamuri să ne bată.
Viața ne-o știm cu multele-amănunte
Ce ne-au făcut să tot vorbim de sete,
Că n-au putut să treacă pe-ndelete,
Mici fantezii cu motivări mărunte,
Blocați între o ușă și-o fereastră,
Murim mereu și nimeni nu ne-aude,
Cu dor de oameni, uneori de rude,
De multe ori cu dor de viața noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu