Dormi puiule... Dar nu ți-i somnul lin,
Visezi ceva ce-i clar că te apasă,
Poate ceva de timpuri care vin
Și n-ai nici tu, cum n-am nici eu, o casă.
E toamnă rece, e destul de frig,
Chiar soarelui i-e teamă să apară...
Visul te face să te strângi covrig,
Tu știi mai bine, vom fi dați afară...
Te-aud că strigi, cum poți, în felul tău,
Și zbaterea-ți e fără de-ncetare,
Te lupți și tu cu spiritul cel rău
Ce vine să te pună la-ncercare.
Când iarna va veni și va fi ger,
Și prea puțini putea-vor să ne vadă,
Pleca-vom izgoniți, vegheați de Cer
Pe drumuri grele pline de zăpadă.
De-atâta zor ca tine, alb, voi fi,
Și somnul nu va fi să îmi tihnească,
Cu mersul hotărât a izbândi
În lumea ce-i grăbită să urască.
Va fi și greu, de oameni părăsiți,
Vom învăța să n-avem nici o teamă
Și că vom fi, de multe ori, mințiți
De cei ce vor să fie luați în seamă.
De pe acum, din vis, îți e știut,
Că oamenii ne iau drept întâmplare,
Fără blazonul vieții din trecut
Ce-ar da răspuns la orice întrebare.
Dormi puiule... Stai liniștit... În somn,
Lasă-i pe îngeri viața să-ți păzească,
Să poți să fii, în felul tău, un domn,
Cu cei ce azi pot doar să ne urască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu