Căutători ai căii spre mai bine,
Sperând că într-o zi ne vom trezi
Recinstruind palate, nu ruine.
Având însă puținul înteles
Al faptelor ce știm că au un nume,
Ne facem vinovați că am ales
Un drum ce se spunea că duce-n lume.
Crezând că suntem fără de bagaj,
Că mai nimic n-avem de luat în seamă
Al vieții val ne-a dus într-un tangaj
De care, uneori, ne este teamă.
Ne vin împotriviri de peste tot,
lA le învinge-i marea provocare,
Denominând consensuri ce nu pot
Să fie și motiv de împăcare.
Trăim datori atâtor datorii
Și plata lor devine o problemă,
Într-un scenariu plin de actorii
Ce par a fi esențe de dilemă.
Amestecând, de peste tot, idei,
Ajungem, mai tot timpul, în extreme,
Când multe par lipsite de temei
Sau, poate, idealuri și embleme.
Punem pe gânduri preț, chiar mare preț,
Dându-i aspect de latură morală,
Lăsându-ne simțirea în dispreț,
Că nu-i cum vrem, perfect rațională.
Ne trecem triști o viață zi de zi,
Vorbind mereu de-o altă zi de mâine
Sperând că tocmai ea ne va trezi
Și ne va fi, în toate, mult mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu