E vremea de-a da cărțile pe față,
Timpu-i trecut și, iată, am ajuns,
Să fim curând o clipă față-n față
Nemaiavând trecuturi de ascuns.
N-avem nici cum, nici unde-a ne ascunde,
Vom fi, de haine și-amănunte goi,
Instictual voind a ne răspunde
Atâtor întrebări ce zac în noi.
Dar ne vom fi și, prin făgăduință,
Gând definit de multul viitor
Ce ni-l vom cere, ca îngăduință,
Pentru-mpliniri prin rostu-ți roditor.
Printre idei, în nopți cu lună plină,
Ieșind dintr-un banal model comun,
Timp voi avea să-ți spun că ești divină,
Și-mi ești un leac, concret și oportun.
În nici un scop nu mai avem motive
De-a sta în umbra vechilor trăiri,
Punând accent pe-ndemnuri evazive
Spre-mpreunări cu rost de împliniri.
A fost cândva o simplă întâmplare
Când parcă n-am fi vrut să știm mai mult,
Spunându-ne-n extrem că ni se pare
Furați de-al vieții enervant tumult.
Acelei clipe, azi, cu mare grabă,
Încă-i furăm substratul neștiut,
Dar mulțumești, punând într-o silabă,
Esențe de profund și absolut.
Prin consecințe, ochii-ți, în lumină
Sunt mai frumoși și mai strălucitori,
Simțind în tine flacăra divină
Și-n pântec muguri, vieții roditori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu