Firească într-al ei necunoscut
Și fără definire de măsură,
Cu țintă înspre zero absolut.
Ne duce, mai tot timpul, întâmplarea,
Pe unde n-ar fi cazul a gândi
Răspunsul ce-i totuna cu-ntrebarea
Ce ține loc de fapte, zi de zi.
Iar calea ni-i barată de extreme
Când totul ni se pare foarte clar,
Extrapolând mai vechile dileme
Prin gânduri consumate în zadar.
Ni se arată stânga a fi dreapta,
Cu un consens ce pare punct final
Al unui prag mai mare decât treapta
Urcușului ce-l presimțeam normal.
Întoarcerea se face-a fi povară,
De vrem s-avem un altfel de apoi,
Printr-o urcare pe o altă scară
Ce, din mândrii, o facem cum vrem noi.
Dar drumul tot la fapte se reduce,
Și una doar se face-ndeajuns
Să fie piedestal la altă cruce,
La multa fugă spre un alt răspuns.
Oricum ne facem viața, aventura,
Dă semn că doar concretu-i realist
Și nimeni, orișicum i-ar da măsura
N-o controlează-n mod determinist.
Așa ne e, și-așa e dat să fie,
Un șir de lecții cu motiv concret,
Ca să-nvățăm că simpla bucurie
Nu-ncape-n nici o formă de regret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu