Din ochi de cer, apocalipse,
Mi se strecoară-ncet în gânduri
Trasând concentrice elipse
Ca drum, tăcerii, printre rânduri.
Sunt eu acel care se-ntreabă
Și tot acel care răspunde,
De ce trăiesc mereu în grabă
Și fug mereu... dar nu stiu unde...
Eu ard în foc, dar nu văd fumul
Ce noaptea îmi grăbește pasul
Să pot opri din grabă drumul,
Iar de-i nevoie să-i sparg ceasul.
Și tot mă-ntreb cât se mai poate
S-alerg, uitând să am oprire,
Să vreau, din pietre, ape, scoate,
Ori limpezi a lor pornire?
Grăbit, cum sunt, privesc spre stele,
În plină zi, când e senină,
Uitându-mi umbra printre ele,
Cu lacrimile-i de lumină.
Și-n graba gândurilor mele
Deja știu vremuri ce-or să vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu