Sunt un subiect al marilor contraste,
Din flancul drept până în flancul stâng,
Sunt judecat că veștile nefaste
Le las vederii, fără să mă plâng.
Sunt cel vorbit de rău, dar și de bine,
Și sunt vorbirii numitor comun
Că cel puțin doi oameni sunt în mine,
Unul prea rău și altul foarte bun.
Sunt acuzat că sunt cel ce bag frica
În cei ce sunt mereu înfricoșați,
Usturător fiind precum urzica
În mâinile celor ce-și zic barbați.
Dar sunt văzut izvor de-ncurajare,
Un pansament și alteori un leac
Celor ce cred că toate-s o-ntâmplare
Oricând cu rost și nicidecum un fleac.
Aduc o veste rea și una bună
Și tai în carne vie mai mereu,
Punând mereu contrarii împreună
Exact așa cum, cumul, sunt și eu.
În tot ce scriu, mă bagă unii-n seamă,
Sunt criticat, ori, altfel, lăudat,
Iar unii mi se-apropie cu teamă,
Atenți la pas, de nu-i cumva strâmbat.
Probabil îmi e soarta curioasă,
Să fiu al meu dar și al tuturor,
Acel ce-s omul bun la orice casă
Și-n casa mea doar un banal decor.
Ar fi mai simplu pentru mine, poate,
Ca simplu, singular, să mă impun,
Însă îmi plac, la nebunie, toate,
Și cântecul și coada de păun.
Mi-e clar că sunt un mugur de contraste,
De cald și rece, ori de bun și rău,
De gânduri mari dar și de gânduri proaste,
Și-ntotdeauna înger și călău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu