Îți este greu să spui că mă iubești,
Gândind că lumea judecă iubirea,
Că a rămas subiect pentru povești
Și prea puțini îi mai cunosc menirea.
Știi clar ce vrei, și-ți este clar ce vrei,
Și știi ce drum te duce înainte,
Punând, pe tot ce simți, un just temei,
Ai teamă doar să folosești cuvinte!
Pare ciudat, dar timpu-i el ciudat,
A devenit, ca rost, o numărare
A tot ceea ce-i greu de numărat,
Fortând răspunsul fără de-ntrebare.
Inconsecvența-n lume-i fapt firesc,
Chiar dacă mai mereu se contrazice
Cu tot ce e, prin datul omenesc,
Lăsat, pe om, tot timpul să-l ridice.
Ai spune, mai mereu, dar te oprești,
Temându-te că toată omenirea
E oarbă la trăirile firești,
Prin interese definind iubirea.
Neacceptând idei ce contrazic
Perpetua, în absolut, mișcare,
Te-ar condamna cei mulți, cu suflet mic,
Numindu-ți visul semn de întrebare.
Îți văd mereu cuvintele tăcând,
Când caută să fie înțelese,
Să spună clar ce ai continuu-n gând
Uitând voit de formele exprese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu