N-ai nici o șansă, nu te poți opri,
Gândul deja în viitor îți zboară,
Spre clipa când șoptit mă vei grăbi
Să fii cea care-n vise mă coboară.
Întâiul pas îl simți deja acum,
Când mâna-mi va porni să contureze
Reperele consensului ce drum
Spre pântecu-ți va fi să ilustreze.
Și tot de pe acum îți este clar
Că-n grabă coapsa-ți toată dezgolită
Oprind absurda trecere-n zadar,
Prin arcuire îmi va fi ispită.
Ochii țintiți spre înălțimi, spre cer,
Ți-i vei avea gând goală vei fi toată,
Lăsându-mi-te fără de mister
Spre a te ști a clipelor răsplată.
Și pântecu-ți zvâcnind, îmi va da semn
Că nu-ți mai ai în gând altă idee,
Pecetluind cu-al șoaptelor îndemn
Menirea-ți de-a te ști, trăind, femeie.
Totul va fi real, prea clar, firesc,
Eternizat de-a rostului urmare
Prin adevărul cel mai omenesc,
Numit, de multe ori, o întâmplare.
De renunțat n-ai cum să mai renunți,
Nici nu mai poți să vrei o altă vreme
Că dintr-un timp al pașilor mărunți
Astăzi trăiești pe praguri de dileme.
N-ai nici o șansă, ți-este dat a ști
Să nu îmi fii, în aventuri, pereche,
Ca arătând ce mult mă poți dori
Să devenim, firesc, poveste veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu