În tine-ai să mă știi, fără mirare,
E ceea ce-mi doresc și îți dorești,
Lăsând gândul prins într-o-ntrebare
Prin care timpul faptei să-l grăbești.
Și-n el stau clare, ținte și repere,
Concluzii ce deja sunt corolar
Pornirii ce, prin tresăriri, îți cere
Să uiți de marea-ți trecere-n zadar.
Eu recunosc și nu-ți dau socoteală,
Că înspre tine îmi tot fug idei,
Și chiar și-n vis mi-apari cu totul, goală,
Sub semn de adevăr și de temei.
Tu stai cu gândul prins ca-ntr-o răscruce
De pântecul ce-i plin de presimțiri,
Simțind că valul vieții mi te-aduce
Spre clipa unui prag de înnoiri.
Timp nu mai ai să-ți faci din gânduri vise,
Deja alergi spre rostul ce îl ai,
Spre adevărul faptelor promise
Din șoaptele ce te-au furat de grai.
Va fi, prin clipa pur întâmplătoare,
Să dovedești că totu-i evident,
Împreunând dorința arzătoare
Cu definirea timpului prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu