Urc, zi de zi, o treaptă către cer,
Şi pun, din când în când, în calendare,
Însemnul unui elocvent reper
Ce va rămâne lumii-ntru mirare.
De tot mai sus, mereu cercetător,
Mă las sedus de marile probleme,
Ca să nu fiu şi eu un trecător
Strivit de controverse şi dileme.
Am amintiri din timpul ce-a trecut
Dar mi-amintesc şi ce va fi să fie,
Prezentul doar îmi e necunoscut,
Deşi el clar de mine multe ştie.
Poate şi mie prea îmi este greu
Vremii de-acum să îi găsesc motive
Când face din nimic un dumnezeu
Preocupat de rosturi prezumtive.
Şi, poate, în idei, absurd, greşesc,
Furat de treceri grabnice-n extreme,
Preocupat de sensul prea lumesc
Al unor legi ce nasc mereu probleme.
Dar certitudini caut şi tot am
Că printre şerpuiri trag linii drepte,
Fără să uit ce sunt şi ce eram,
Fără să uit urcarea altor trepte.
Cu fiecare zi ştiu să tot urc,
Şi sunt aproape, mai mereu, de stele,
Între miraje nu mă mai încurc,
De multă vreme am uitat de ele.
N-am îndoieli, nici teamă nu mai am
De clipa când condiţia umană
Va regăsi, pe cel care eram,
Persoană tuturor contemporană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu