Îmi pierd ideea, nu mai sunt concret,
Ba chiar decad într-o gândire sumbră
De parcă însumi eu aș fi regret
Și-aș accepta să nu mai am nici umbră.
Mă-mpinge gândul unde nici nu știu
De sunt cu-adevărat pe metereze
Sau, pe ascuns, într-un curând târziu
Prin catacombe drum o să-mi creeze.
Cum nu mai cred că ziua este zi,
Nu pot să spun cum e un miez de noapte,
Chiar dacă prin apus aș defini
Distanța dintre adevăr și fapte.
Îmi reproșez că nu sunt consecvent,
Și nici grăbit la forme de schimbare,
Că orice fac rămân intransigent,
Punând mai tot sub semn de căutare.
Parcă nu pot să-nvăț să mă înclin
În fața unor vorbe ticluite,
În fața celor ce vânzând venin
Vor viețile degrabă irosite.
N-am nici repere de a-mi face drum
Printre atât de multele șicane
Ce fac din ceață umbra unui fum
Spre a ascunde marile capcane.
Mă simt ecou al celui ce-a ratat
Plecarea spre destinul ce-l așteaptă
Și nu l-a definit ca renegat
Când s-a ferit să urce altă treaptă.
Simt tot mai mult că pierd și rătăcesc
Printr-un noian absurd de amănunte,
Intrând în deghizatul joc drăcesc
Făcând mult caz de împliniri mărunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu