Chipu-mi priveşte... Nu-i nici gând ascuns,
Nici vrere de a fi de pătruns,
Şi nu-s mânat de nici o hotărâre,
Dar nu mă-ndemn nicicum spre coborâre.
Nu mă arăt a-ţi fi, cumva suspus,
Eu nici nu ştiu ce-nseamnă jos sau sus,
Dar multe-mi vin, şi parcă-mi dau de ştire,
Că-mi eşti, din viitor, o amintire.
Ochii mi-i plec, greu poate mi-i ridic
Dar am motiv doar pasul încă mic,
Sau chiar simţiri că vremea-i bună
De-a fi nu doar aproape, ci-mpreună.
Cu gândul, n-am ce face, mă mai lupt,
Când îl surprind de adevăruri rupt,
Sau când îşi are dor nebun de ducă
Dar înspre altă parte o apucă.
Sunt însă învăţat cu-al lui tertip,
Îi mai dărâm castelul de nisip,
Când nu-l conving să nu se dedubleze
Şi universuri false să creeze.
Se-ntâmplă chiar să nu pot să-ndrăznesc
O clipă-n plus, cumva să irosesc,
Sau chiar să mă grăbesc, dându-ţi de ştire
Că-mi eşti, din viitor, în amintire.
Dinspre departe simt mereu că vin,
Fixat, între repere, prin destin,
Cu dreptul de a fi unicitate
Dacă învăţ să ştiu mai mult din toate.
Chipu-mi priveşte... Ştii să mi-l citeşti,
Poţi scrie, dacă vrei, cu el, poveşti...
Să nu te miri, de totuşi, vei afla,
Că una din poveşti e chiar a ta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu