De multe ori mi-e viaţa în răscruce,
Între furtuni cu nori apăsători,
Ori ger năpraznic, care mă reduce,
La doar simţiri de temeri şi fiori.
Şi-atunci mă-ntreb de seara-i ridicarea,
La rang suprem a zorilor de zi
Sau asta e, într-un firesc urmarea,
Simplului mod de-a se putea trăi.
Cum nu-mi găsesc repere, nici motive,
De-a mai privi spre ceru-nalt, senin,
Când toate-mi par succinte, relative,
Gânduri, cu tine, brusc, în minte-mi vin.
Oricât le-alung, revin şi dau năvală,
Şi uneori mă poartă, fantezist,
Spre lumea-n care, fără de-ndoială,
Ajung să uit ideea că sunt trist.
Aşa ajung să-ţi spun ce nu ţi-aş spune,
Oricât aş vrea să fiu de întrăzneţ,
Să îţi propun ce altfel n-aş propune,
Chiar şi când ştiu că vieţii-i e de preţ.
Eu fug de gând, dar tot găseşte cale
Să mi te-arate cu motiv subtil,
Spre întâmplări deloc conjuncturale,
Irezistibil rost, firesc, facil.
Ajungi să-mi fii orice-mi doresc... de toate,
Fapte pe care, ştiu, ţi le doreşti,
Deşi încă îţi spui că nu se poate,
Că unele-s prea mult, cam nefireşti.
Mă lupt cu gândul, uit să lupt cu viaţa,
Şi peste prag, gândind, mă văd trecut,
Mă văd, trecut de noapte, dimineaţa,
Ştiind că am destule de făcut.
Îmi vii în gând sau el spre tine vine
Când nu mai ştiu ce sunt şi cum sunt eu,
Învaţă, cenzurat, că e mai bine,
Să mi te ştie, pururi, panaceu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu