De ce n-ai vrea?...

De ce n-ai vrea?... Hai, puneţi întrebarea
Şi caută în mod cinstint răspuns,
Cu multe argumente ca-ndeajuns
Să-ţi contrazici, cum e firesc, eroarea.

În orice fel de ai voi a-ncepe,
Întâi vei spune, îngăimat, un nu,
Spunând că-n toate câte faci eşti tu,
Că altfel nici un pas nu poţi concepe.

De ce n-ai vrea să vezi o altă lume,
Ce ar putea să-ţi fie univers,
Mergând un drum ce-ţi este dat de mers
Lăsându-l, paşii, el să ţi-i îndrume?

Vei spune doar că tu eşti răbdătoare,
Şi că-i normal şi pasul mai mărunt,
Sau că-n detalii, chiar şi-un amănunt
Are, ca preţ, o maximă valoare.

De ce n-ai vrea să pui pariu pe-o carte
Fără păreri că jocu-i măsluit,
Crezând că e momentul potrivit
De-a merge, chiar aşa, spre mai departe?

În primul gând găsi-vei ca ciudată
Ideea că supremu-i singular,
Că tot ce e mai mult e în zadar,
Şi nici o altă cale nu se-arată.

De ce n-ai vrea să fim, din prima clipă,
Un el şi-o ea ce trupul şi-l unesc,
Ştiind că li-i îndemn Dumnezeiesc
Grăbitul gând de-a nu trăi-n risipă?

Răspunsu-l ştiu... Întâi îţi vei răspunde,
Că , după lege, nu-i deloc normal,
Că trebuie, măcar în mod formal,
Să treacă timp pentru trăiri profunde.

În orice caz, răspunsul contrazice
Fapte pe care, vrei, nu vrei, le faci,
Şi multe vor urma, şi-ai să te-mpaci
Cu tine, ca nimic să n-ai a-ţi zice.