nu doar spun, chiar îmi e teamă
Că nimic nu înțelegem
și chiar nu băgăm de seamă
Cum ajung sinucigașii
să ne-arate ce-i iubirea,
Între cei ce-și pun stindarde
că salvează omenirea.
Nu vedem cum pier bătrânii
obosiți de-atâta trudă,
Între două explicații
ce mai mult ne fac în ciudă,
Vin tot felul de convulsii
și tot felul de dezastre,
Însă noi ne scoatem ochii
căutând motiv în astre.
Ne lovim unii pe alții,
n-avem nici un gând de milă,
Ba,mai spunem, cu emfază
ca ne e de țară silă,
Vrem ucideri la comandă,
vrem destine-n pușcărie,
Ne sunt toți datori cu fapte...
Noi fără de datorie...
Dacă arde toată țara,
nu ne doare, nu ne pasă,
Nu conteaz că sunt unii
fără casă, fără masă,
În principiu-i necesară
chiar legea fără de lege
Când ne umple de mândria
că putem ceva-nțelege...
Mulți vorbesc aflați în treabă,
cu motiv că știu de toate,
Că prin simpla lor prezență
viața merge ca pe roate,
Între lipsuri și absențe
se ascund absurde scuze,
Și, în umbra lor, toți lașii
puși de alții să acuze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu