Așa cum am tot spus, eu încă spun,
Și n-am motiv să cred că nu voi spune,
Contrar ideii numelor comune,
Că nu învăț nicicui să mă supun.
Nu știu deloc, și pot să zic, nici cum,
Ar trebui să-mi fie judecata
Când arcu-l văd și văd țâșnind săgeata
Ce mi se vrea indicator de drum.
Iar dacă e să cred în ceva sfânt,
Când alții-mi spun că nu e de valoare,
Nu pot, nici printr-o faptă-ntâmplătoare,
Să mă îndoi ca trestia sub vânt.
De multe ori sunt sigur că greșesc,
Și nu mă dau în vânt să-i caut scuze,
Dar cei ce vor motiv să se amuze
Des, mult prea des, de mine pomenesc.
N-am cum să spun dacă e omul rău
Sau rău îl face searbăda gândire,
Când fuge de fireasca lui simțire.
Prin simplul fapt că este nătărău.
Când văd trecând, cu pasul legănat,
Pe cei ce au de adevăruri teamă,
Că viața nu îmi e o criptogramă,
Mă simt, fără tăgadă, împăcat.
Nici nu mai vreau, nu știu măcar de pot
Să mă deprind cu tot mai noua modă
Lăsându-mi mintea, negândind, comodă,
Și-a imita, în fapte, un robot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu