Am început un drum şi-mi sunt cobai,
Ca nu cumva, sedus de rătăcire,
Pavându-mi drum spre Iad în loc de Rai,
Să-mi fie vorba mare amăgire.
Mă las chemat de lipsa de răspuns
La multele, absurdele, probleme
Ca, luptă de va fi, să am de-ajuns
Putere de a trece de dileme.
Pe mine, mai întâi, de toate-ncerc,
Şi mie-mi pun condiţii restrictive,
Ca să-nţeleg de ce se-nvârt în cerc
Concepţii şi principii primitive.
Acesta-i drumul, nu-i de ieri ori azi,
Spus că va fi un fel de nouă armă
Demascatoare multor retrograzi
Ce-s fără somn, dar cer ca toţi să doarmă.
Ştiu bine văzut că pot să-i văd
Şi sunt ţintit de gânduri cu adresă,
Ce mă împing spre cuşcă ori prăpăd,
Ori, mai la modă, înspre lanţ ori lesă.
N-am ce să pierd, nici n-am cum să cobor,
Chiar dacă simt enorma oboseală
Când văd că multe-s taine de omor,
Fără motiv şi fără socoteală.
Nu fac rabat, nici superficial
Nu pot să fiu, gândind mereu la mine,
Că-n drumul, viitor, spre pas real
Nu pot să las un rău cu rol de bine.
Tot ce va fi deja s-a început,
Şi-i prins între idei sfredelitoare,
Ţintind spre infinitul absolut
Al zilelor firesc nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu