Mă tot citeşti, cuvinte vorbesc,
Din viaţa noastră, simplă, vezi că vin,
Şi chiar dacă n-aş vrea să-ţi amintesc,
Le vezi că sunt dovadă de destin.
Multe m-am ascuns să ţi le spun,
Ca să le ascund m-am şi jucat,
Alteori vorbeam ca un nebun
Despre noi şi-al nopţii faptic pat.
Când vorbeam de sânii-ţi întăriţi,
Îngropam tristeţea cu amar
Ca să uit de anii-mi hoinăriţi
Ce-au uitat de timp şi calendar.
Povesteam de câte vreau să fac,
Greu punând accent pe un acum
Ca să nu-mi găsesc îndemn să tac
Absorbit de-al căutării drum.
Acum citeşti şi vezi că n-ai aflat
De ce am fost de multe ori tăcut,
Ori se părea că mă comport ciudat
Având un scop, în vis contrafăcut.
Când îîi vorbeam de paşi şi viitor,
De ce va fi cu totul în alt fel,
Nu mă vedeam un simplu muritor
Ci doar spuneam că am un vis, un ţel.
De-al vieţii dor spuneam din când în când
Privindu-ţi trupul parcă legănat
De fantezii ce îmi smulgeau un gând
În care mă ştiam de mult uitat.
Printre cuvinte sunt, cu totul, eu,
Citindu-le, vei şti, real, cum sunt,
Că şi-n credinţă sunt ca un ateu,
Atent, oricând, la orice amănunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu