Tu mă întrebi, nu știu cum să-ți răspund,
Că știu destul de multe despre tine,
Și că mi-e greu, cu greu mă mai ascund,
Să nu vorbesc de vremea care vine.
Știu multe din întregul tău trecut,
Din cele ce ți-e teamă a fi spuse,
Dar un motiv, banal, necunoscut
Mă face să le văd, de mult, apuse.
Nimic nu mi se pare important,
Valoarea are vremea următoare,
Și timpul ce, voind a fi liant,
Pune accent acut pe întâmplare.
Ce este-a fi nu-mi e deloc ascuns,
Și-n gânduri vin povești și multe fapte
Ce creionează, cert, un clar răspuns,
Bazat, firesc, pe-ntâia albă noapte.
Ca să-ți răspund nu ar ajunge-o zi,
Ar trebui să scriu o nouă carte
Despre cum poți, fără-ntrebări, iubi,
Și despre drum spre dincolo de moarte.
Îți spun că văd cum ochii ți se-nchid
Șimținu-mi căutarea-n profunzime
Lăsându-mi dreptul ca, mereu lucid,
În tine să devin viitorime.
Și despre timpul când, plecând în vis,
În vei lăsa deplina libertate
De-a fi-n deplină formă și decis,
Spre a trezi simțiri deja uitate.
Acesta-i primul pas, și-i suntem noi
Cei ce pot sparge porți și baricade,
Și pot ajunge, totdeauna-n doi,
Câștigătorii marii escalade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu