Din țară-n țară trec și nu-nțeleg
De ce există limite pe hartă,
De ce poporul nostru nu-i întreg
Și ce motive are să se-mpartă.
O linie ce între timp s-a șters
Este motivul unei bariere
Și piedică perepetuului mers
Banalizat de-a armelor putere.
Simt că pătrund într-un tărâm nebun
În care cei ce cred în libertate
Sunt obligați la un absurd surghiun
De cei cred în pacea prin dictate.
Meticuloșii vameși îmi tot cer
Să le declar ce rol își are-o carte
În care-am scris că îmi doresc și sper
Ca neamul românesc să n-aibă moarte.
Cuvântul meu e-același cu al lor,
Dar un hotar dogmatic ne separă,
Ei văd că limba-i efemer decor,
Irelevant pentru conceptul "țară".
Orice cuvânt ce-mi este înțeles
Se-ntoarce, ca ecou, în altă limbă,
Indusă ca idee de progres
De cei ce-n vis apartenența-și schimbă.
Cohorte de idei îmi tot induc
Niște trăiri ce nu le pot reține,
Istoria e doar un balamuc
Bazată pe-nțelegeri și ruine.
Nu mă pricep altfel să înțeleg,
Ce rol își are granița pe hartă
De-i pusă să separe un întreg,
Sau să devină un motiv de ceartă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu