Nu vreau să spun acum că nu aud,
Că-n jurul meu e-o liniște acută,
Spun doar că într-o umbră mă includ
Lăsând să treacă vremea ce-i pierdută.
Înscriu pe lista ca și vis stricat
Această întâmplare trecătoare,
Ca să remarc idei ce le-am uitat,
Și-au devenit la ceruri strigătoare.
Ascult prin semne oameni ce vorbesc
Și-aud citind o lume care strigă
Banalități de care se feresc
Știindu-le că uneori instigă.
Acum, nepăsător, învăț mai mult
Despre greșeala ce-mi părea banală
Când încercam pe muți să îi ascult
Deși credeam că vorba lor e goală.
Acum, când totu-i altfel, n-am de gând
Să văd că se vorbește despre mine,
Nici lacrima, spre ștergere trecând,
Nu vreau să știe de mi-e rău sau bine.
Tăcere vreau în jur cât să privesc
Spre cei ce cred că ei ne sting lumina,
Sau că mărimea ei ne-o potrivesc
Ca să purtăm mereu în minte vina.
Și vreau un orizont netulburat
De minți ce viețuiesc în somnolență,
Ca tot ce-i rânced, putred sau stricat,
Să stea în dulcea lui convalescență.
Eu nu aud, dar ochii înțeleg
Și ceea ce nu-i dat să se audă,
Dar chiar de n-am tot adevăru-ntreg,
Nu mă complac a fi o paparudă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu