Am tot vorbit cu tine, ți-am tot spus
Cum e cu vremea mergerii-nainte,
Și despre timpul ce-i deja redus,
Greu de-al cuprinde-n câteva cuvinte.
Revin și-ți spun că totul e valabil,
Necesitatea e acum acută,
Firesc fiind, în nici un fel probabil,
Că altceva nicicum nu te ajută.
Pasul pe loc îl bați și tot îl bați
Iar gândul ți-l omori cu vorbe rele,
Și-ai temere, nu vrei să te abați
Spre drumul ce te-ar duce înspre stele.
Multe ți-am spus, dar le-ai numit povești,
Croindu-le modele și tipare,
Uitând s-accepți că toate le trăiești
Mereu părând o simplă întâmplare.
Și iată, iar îți spun, în mod concret,
Că drumurile toate ți-s barate
Și nu te poți ascunde-ntr-un regret
Pe tema obțiunilor ratate.
N-ai cum să te dezlegi, să poți păși,
Decât dând dreptul, vieții, într-o noapte,
Dorințe vechi să lași a se-mplini,
Doar noi fiind părtașii unei fapte.
Prin fapte doar, cu-al lor consens durabil,
Vei rupe lanțul ce acum te strânge,
Și-apoi va fi firesc, deloc probabil,
Să uiți de lacrimi, lovituri și sânge.
Grăbește gândul, nu-l mai ține-n loc,
Nu-i da mereu un iz de tălmăcire,
Cheia e simplă... Simpla-ți dăruire
E calea ta spre viață și noroc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu