Ceea ce-ți scriu acum e o scrisoare,
Vreau să-ți fiu, din nou, un vestitor
Al schimbării ce-ți va da valoare
Și un drum deschis spre viitor.
Nu pot să-ți scriu idei întortocheate,
Dar nici detaliul nu-l fac argument,
Ca nu cumva și-acum să pui la spate
Firescul, emblematic, evident.
Tot ți-am spus, și nu ți-am spus în glumă,
Că încerci să urci, însă cobori,
Gândul, ce ți-l cerți, cu greu te-ndrumă
Și, de multe ori, îți dă fiori.
Mereu apar, fără de semn, dileme,
Și la-ntrebări tot vrei să ai răspuns
De ai ajuns să-ți faci mereu probleme
Că timpul nu-ți mai este de ajuns.
La toate astea-ți spun că leac există,
Ți-e dat de mult, e-același și acum,
Însă nu vezi, n-auzi, că el insistă
Să nu îl vezi ca ceață ori ca fum.
În rezumat e simplu, e-o urmare,
Al darului ce-l dai și-ți este dar,
Ca, mai apoi, banala întâmplare
Să-ți fie semn, reper și îndreptar.
Și eu ți-am spus cât de puține fapte
Preschimbă întru tot ce azi e greu,
Prin ceea ce, trăind, în miez de noapte
În care lumea-nseamnă tu și eu.
Ne-avem această viață-n datorie,
Îmi ești datoare și îți sunt dator,
Și n-avem cum altfel s-o vrem să fie,
Cât nu schimbăm al nopților decor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu