cred tot mai mult în El,
Când cei lipsiți de minte
acuză tot ce mișcă,
De nu se prind în hora
ce pare o morișcă
În care-i arătată
credința ca drapel.
Cei ce mereu, în vorbe,
și-L iau ca sfânt blazon,
Dar stau mereu la coadă
deloc grăbiți la fapte,
Se fac a nu-nțelege
că și în plină noapte
Credința-i tot credință,
nu aer de bonton.
Nu toți cei ce îl neagă
așa cum e-arătat
Îi pun cuvântu-n umbră
sau vor a-L contrazice,
Nu sunt nici împotrivă-I,
nici nu îl vor uitat,
Când tocmai credincioșii
pornesc să îl explice.
Făcut e după voie
și după-nchipuiri,
De cum e învoiala
cu cel ce bir plătește
Ca nu cumva să lase
motiv de-ngăduiri
Celui ce în credință,
trăind, se regăsește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu