Priveam la tine azi... N-aveam ce zice...
Vedeam ceva, departe,-n viitor,
Realităţi ce fi-vor să complice
Firescul unui drum împlinitor...
Tu crezi în viaţă, parte eşti din viaţă,
Şi nu-ţi ai gând de-a te împotrivi,
Că, în lumina copcilor de gheaţă,
Raze de soare cauţi a privi.
Dar nori-s peste tot, ca mărginire
Adăugând trăirii fals contur,
Denominând a tainei rostuire
Ca şi amprentă-a clarului obscur.
Chiar când vei face paşi spre înainte
Se vor ivi furtuni de peste tot
Învolburând cuvintele în minte,
Evolutive-n forme de complot.
Şi cerul, într-a umbrelor scânteie,
Devoalând puţin-firescul clar,
Va releva destinul de femeie
Redus mereu la simplul singular.
Ceea ce-i scris, e scris şi nu se schimbă,
Că adevărul nu e schimbător,
Şi înţelesul lui, în orice limbă,
E rupt de conjunctură şi decor.
Priveam la tine azi... N-aveam cuvinte,
Din viitor priveam prin amintiri,
Ştiam că ai o viaţă înainte
Dar prea puţin bogată în trăiri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu