Ne-am regăsit în marginea de noapte,
Ce rostuia privirile în gol,
Când gândul n-avea loc de-atâtea fapte
Scăpate de-al firescului control.
Putem să spunem că din întâmplare,
Că unele idei au coincis,
Sau că-ntr-o lume care nu-i prea mare,
Conjuncturalul, rosturi a decis.
Însă firescul vieţii, ca idee,
Nu-şi lasă tot motivul înțeles,
Ştiut fiind, că tu, fiind femeie,
Dorinţei îi doreşti un drum ales.
Şi n-avem noi destulă claritate
Să desluşim al tainei calendar,
Dar când trăi-vom fapte întâmplate
Rostul acelei nopţi ne va fi clar.
Din miezul zilei, înspre prag de seară,
Vom fi o-ntreagă lume doar noi doi,
Trăind în formă pură, singulară,
Sfânta poveste-a marilor eroi.
Iar nopţile ce vor urma să vină,
Purtând pecetea nopţii de-nceput,
Avea-vor cer senin şi lună plină,
Şi gând spre viitorul absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu