Mulţi oameni cred că timpul cere vamă
Şi ei plătesc, spunând că-mbătrânesc,
Ţinând să ia, mereu, mereu în seamă
Ceea ce e, în gândul lor, firesc.
Plătind tribut, fac pasul tot mai mare,
Grăbiţi de teama iernii din decor,
Căutători de stele căzătoare,
Nopţile-şi pierd, plecând pe urma lor.
Până spre toamnă, dinspre primăvară,
Se lasă-nfierbântaţi de-al clipei foc,
Sperând că-ntâmplător o să răsară
O stea ce poate ţine timpu-n loc.
Visând iluzii, văd că timpul trece,
Şi-i fac numărătoare dintr-un ceas,
Se lasă îmbătaţi de apă rece,
Convinşi că stau cu viaţa la taifas.
Împinşi de gând altceva să n-accepte,
Pun mare preţ pe faptă, pe prezent,
Punând în seama vorbei înţelepte
Dorinţa vieţuirii-n opulent.
Şi-mbătrânesc, uitând să mai trăiască,
Să vadă că şi florile-nfloresc,
Continuând la vamă să plătească
Un preţ pe care-l cred, mereu, firesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu