Povestea a-nceput fără de veste,
Cu un cuvânt rostit întâmplător,
Şi fapte care-s rupte din poveste
Ca paşi, de neoprit, spre viitor...
Trecându-ţi calea, ţi-ai lăsat privirea
Spre clipa-n care mersul ţi-l priveam,
Şi-am auzit ce-n gând ţi-era vorbirea,
Dar nu ştiu cum nu prea înţelegeam.
Clară era mult pusa întrebare:
Pe unde, prin ce timp ne-am cunoscut?
Mi se părea un fel de evocare
A unui mult prea lung, trăit, trecut.
În ochi găsindu-ţi urme de-amintire,
Nu mai ştiam, în nici un fel, ce sunt,
Nici dacă-i timpul de-a-mi veni în fire,
Gândindu-mă că sunt deja cărunt.
Şi-ai rupt tăcerea... n-ai avut răbdare...
Ceva vroiai a-mi spune... n-ai mai spus,
Plecase gândul dintr-o întrebare
Dar s-a lăsat, de-al clipei sens, sedus.
Aşa fiind, am înţeles că-ţi pasă
De tot ce-n tine, brusc, ai regăsit,
Şi-ai înţeles plecarea de acasă
Împinsă de un dor nestăvilit.
Şi pe deplin ţi-ai înţeles tristeţea
Pentru mai toţi ce-n urma ta priveau,
Acuzatori, numindu-ţi tinereţea,
Motivul pentru care te doreau.
Cuvântul spus îţi definea menirea
Ce-o căutasei ani şi ani la rând,
Când mulţi spuneau că tu refuzi trăirea,
Vrând a te şti pe-acelaşi drum mergând.
Un semn l-ai pus, ca binecuvântare,
Lângă cuvânt, să-l facă mai concret,
Prea conştientă fiind şi de urmare,
Şi de firescul lumii epitet.
Atât, numai atât... Eternitatea
S-a definit prin gest hotărâtor,
Şi-aşa ţi-ai şi înfrânt timiditatea,
Numindu-mă, zâmbind, cuceritor.
Întâiul pas, din miezul de simţire,
Nicicând robit de-al judecăţii rost,
Cum ţi-ai dorit, ţi-a fost şi împlinire,
Şi început de drum, spre Cer, ţi-a fost.
Grăbită faptă... unii-au vrut a zice,
Pierderi de sensuri, întâmplări, păcat...
Chiar încercat-au viaţa să-ţi complice,
Sfidându-te în mod deliberat.
Şi mulți, pe cale,-au vrut să te oprească,
Din drumul ce-ai simţeai ca hărăzit,
Vorbind de rătăcirea-ţi nelumească,
Sau că, pe Dumnezeu, l-ai părăsit.
Dar tu, te-ai hotărât... Nicicum spre moarte
Să ai, după îndemn, în gând, porniri,
Ci-ntotdeauna înspre mai departe,
Spre nemurirea unei mari iubiri.
Acum, ce scriu, s-ar spune că-i poveste
Dintr-un trecut ce e de mult trecut,
Vremuri şi oameni vor să o conteste,
Golind-o de firesc şi conţinut.
Dar viitoru-i dă, fără tăgadă,
Puterea ce-o va trece în real,
Cum azi lăsată e să se-ntrevadă,
Prin semne de contur esenţial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu