N-am cum să-mi ştiu locul, exact, în lume,
Şi nici măcar, cumva, alternativ,
Că nimeni n-a putut să îşi asume
A defini, concret, un normativ.
Nu prea găsesc motive să mă-ndrume,
Şi nici conceptul nu-i definitiv,
Chiar dacă-n conturate legi postume,
Pot aborda un sens intuitiv.
Normalitatea legii prin cutume
În gândul meu are un sens fictiv,
Voind mereu firescul să-l sugrume,
Denaturându-l în imperativ.
Nu mai îmi arde, mai deloc, de glume,
Încerc să fiu, formal, explicativ,
Când omu-i definit printr-un pronume,
Şi folosit în scop educativ.
Din cartea vieţii am transcris volume,
Şi-am devenit, scriind, mai concesiv,
Dar încă sunt un val de mare-n spume,
Ce caută spre maluri instinctiv.
Mă definesc prin nume şi prenume,
Cât încă sunt acestei vieţi captiv,
Lăsând-o, mai mereu, să mă consume,
Chiar eu fiind consumului motiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu