Era-nceput de toamnă... Era soare,
Un vânt, din munţi, se cobora uşor,
Plutea în jur un iz de sărbătoare,
Şi vieţii mă simţeam tot mai dator...
Luceau pe frunze picături de rouă,
Uitate-n umbra razelor pieziş,
Privindu-le, vedeam o vreme nouă
Ce iese-ncet, încet, din ascunziş.
Păsări în zbor, fugeau spre înălţime,
Ţintind spre norii conturaţi neclar,
Găseam înaltul plin de profunzime
Redevenind cu visul solidar.
Decor... Decoruri... Toamna începuse,
Înnobilând al timpului demers,
Remodelând speranţele apuse
Ca porţi deschise altui univers.
Simţeam, fără să ştiu, întâia oară,
Că pot să urc şi dincolo de nori,
Dacă-nţeleg că nu doar timpul zboară,
Când nu mă las surprins şi de fiori.
Uitasem, tot fiind atent la toate,
Să văd copacii marilor păduri,
Şi mă miram că nu mi se mai poate
Redefini conturul prin frânturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu